Episodul 1: VietnamAm plecat catre Vietnam impins de multa curiozitate. Dupa multi ani in care m-am aplecat in special asupra destinatiilor din America Latina, imi era dor de Asia. Sau mai bine zis de Indochina. Iar Vietnam era in topul prioritatilor mele.
Asteptarile imi erau oarecum echilibrate caci, dupa mai multe reveniri in Thailanda in care constatasem cu amaraciune inclinarea spre comercial, ma asteptam sa gasesc aceeasi tendinta si aici, ca beneficiu al “civilizatiei” aduse de turistii europeni. Am gasit insa altceva, ceva de care imi era dor si anume o tara care inca mai poarta cate ceva din puritatea traditionala a acestei lumi, in care preturile sunt inca rezonabile, asa cum ar trebui sa fie pentru o tara in care marea parte a populatiei este saraca, si, mai ales, am gasit un amestec unic de stil asiatic combinat cu ceva influente europene, in special franceze si, mai in sud, ceva preluat din spiritul american pe care il admiram in copilarie.
Dar sa incep cu inceputul. Am aterizat in Hanoi intr-o dupa amiaza de mai, dupa un zbor placut cu Qatar Airways. Mormanele de nori pufosi strabatuti intre Bangkok si Hanoi pareau sa imi readuca aminte ca am venit la inceput de sezon ploios, dar s-a dovedit doar a fi o culoare in plus pe pastelul minunat al tablourilor pictate de natura in fiecare loc prin care am trecut. Prima senzatie pe care o ai cand intri in aeroport in Hanoi este ca ai ajuns in Rusia. Si asta datorita uniformelor celor din politia de frontera, care sunt similare cu cele din filmele cu 007 din timpul razboiului rece. Dar e doar o senzatie, oamenii sunt diferiti si amabili.
Avand putin timp la dispozitie, am facut un tur panoramic al orasului in care ghidul mi-a spus cate ceva despre principalele obiective, istorie si altele. M-a surprins arhitectura caselor, in multe zone pareai a fi in Amsterdam, case inguste si lungi, cu 2-3 nivele si viu colorate ca intr-un teatru de papusi. Ca tot e Hanoi locul unde poti vedea teatrul de papusi pe apa daca esti in zona lacului Hoan Kem pe la 18:30 si vrei ceva inedit. Teatrul se afla chiar acolo si spectacolul dureaza cam o ora. Aveam sa aflu mai tarziu si explicatii. Fiecare familie are un business propriu si la parter e business-ul. La etaje (unul sau doua, dupa puterile fiecaruia) e familia. Pamantul cu deschidere la strada e scump dar profitabil. Asa ca se ia o parcela cu deschidere mica la strada si se duce casa pe lungime. Si se impaca si capra, si varza, oamenii nu au suparari ca stau pana seara tarziu la serviciu si clientii pot apela la orice ora la serviciile familiei, pardon, firmei respective.
Pe langa casele colorate in stil olandez, Hanoi ofera un mix de arhitectura traditionala, in special prin temple si pagode dintre care cel mai frumos este templul Quan Than, ceva influente comuniste cum este mausoleul lui Ho Chi Min, arhitectura franceza si aici se disting Gara din Hanoi si palatul prezidential si, bineinteles, influente moderne relevate in special de hotelurile noi si impersonale gen Melia care pare ca nuca in perete in acest peisaj. Orasul are cateva lacuri frumoase - cele doua din zona palatului prezidential West Lake si Truc Bach Lake, si mai celebrul Hoan Kem in jurul caruia sunt cele mai bune restaurante si terase din oras, dar si zone generoase de shopping stradal intr-un amestec de asiatic si european cu aer exotic. Pentru calatorii pe termen scurt in Hanoi, cum am fost si eu, polul de interes este old quarter. Si nimic nu va poate introduce mai mult in ceea ce inseamna nordul Vietnamului decat o plimbare pe jos prin labirintul de stradute de aici. Cu siguranta va veti rataci la un moment dat dar daca urmariti o strada mai mare, ea va da automat in bulevardul Li Thuong Kiet si de aici e usor sa va orientati. Old quarter nu este de povestit ci de vazut pentru ca, asa cum stiti, cei care ati mai fost in alte zone asiatice, zona este un furnicar de oameni, un amestec de miresme, un zumzet de motociclete continuu. Apropos de motociclete, acestea sunt o adevarata provocare caci nimeni nu opreste la treceri de pietoni si rareori la semafoare. Traversarea strazii poate fi o provocare pentru cei slabi de inger, dar in final tot ceea ce trebuie sa faci este sa traversezi pur si simplu caci nimeni nu da peste tine.
Poti lua si un taxi, e safe, e ok si costa maxim 5 USD cam oriunde te-ai duce. Strazile sunt intestate de cafenele (influenta franceza) si, pentru cei ce calatoresc in luna mai, bonusul este sucul de mango proapat si dulce la 1 USD. In mod paradoxal, sau poate nu, nordul e mai scump decat sudul. Aveam sa descopar asta in Saigon. Multe lucruri sunt la jumatate de pret in Saigon si proportia se pastreaza si in restaurant. Cina mea de la San Ho, un restaurant elegant cu muzica live la harpa si servicii de inalta clasa, m-a costat 20 USD. Aceeasi cina avea sa ma coste in Saigon 10 USD. Raman insa lucruri de cumparat si din Hanoi, in special suvenirurile care sunt de mai buna calitate decat in sud.
Seara m-am retras la hotelul meu in stil frantuzesc din old quarter si am folosit internetul de mare viteza. Ca o paranteza, in Vietnam dar si in Laos si in Cambodgia internetul este de foarte buna calitate si este free peste tot in hoteluri, restaurante, aeroport etc. Doar suntem in lumea a treia, nu? Si uneori, cand te gandesti ca platesti in lumea civilizata cat pretul unei camere pentru un internet care se chinuie din greu sa iti descarce un mail, te intrebi pe buna dreptate unde este de fapt lumea civilizata. Dar asta e o discutie mai lunga.
Somnul nu e dulce in Hanoi. Mai ales in old quarter, unde adormi si te trezesti in zumzet de motociclete. Asa ca, daca ai probleme cu somnul, specifica acest lucru. Si vom gasi un hotel care sa fie linistit.
A doua zi am plecat catre Halong Bay. Aflat la circa 3 ore de Hanoi, golful este cu adevarat spectaculos. Mai ales cand il vezi de la bordul unui vas de calitate cum este Emeraude. In primul rand eviti intreaga aglomeratie de turisti din port pentru ca Emeraude, ca si alte vase de 5*, are debarcader separat si totul este elegant si linistit. Apoi vasul in sine exceleaza in calitatea serviciilor ceea ce iti da acea relaxare necesara pentru a te bucura de ceea ce vezi.
Ar fi multe de spus despre golful Halong, dar cel mai bine ar fi sa mergi acolo sa il vezi cu proprii ochi. Si neaparat sa iti iei inima in dinti si sa urci cele foarte multe trepte pe Ti Top Island, de unde ai o imagine de neegalat asupra uneia dintre cele 7 minuni naturale ale lumii. Iar seara, pe puntea vasului, savurand un cocktail, sa te lasi prada spectacolului apusului de soare, unul cum rar mi-a fost dat sa vad. Seara am asistat la proiectia pe punte a filmului Indochina apoi am ramas multa vreme pe punte urmarind jocurile de lumini ale lunii printre stancile ce pareau strajerii vaselor ancorate in golf.
As mai mentiona calitatea meselor de pe Emeraude. Oricum mancarea vietnameza a urcat brusc pe locul 1 in topul preferintelor mele, iar cea de pe Emeraude s-a ridicat la nivelul celor mai bune restaurante.
A doua zi am parasit golful Halong si, dupa cateva ore prin Hanoi in care am vazut mai multe hoteluri, am zburat spre Saigon. Si a fost dragoste la prima vedere. In primul rand diferenta intre nord si sud este destul de mare si ai senzatia, pastrand proportiile, ca intri din comunism in capitalism. Asta se observa inca din aeroport care este mult mai modern, apoi strazile sunt mai curate, mai luminate, totul pare mai occidental. Asta nu ar fi neaparat un plus daca Saigon nu ar imbina toate acestea cu aerul sau asiatic combinat cu influentele franceze si cu acel spirit american de odinioara de care vorbeam. In plus, preturile foarte mici pentru aproape orice (mai putin de jumatate decat in Bangkok, spre exemplu) dau si ele un plus aerului de relaxare de aici.
Desi am ajuns tarziu, aproape de 10 seara, nu am ratat ocazia sa ies la plimbare pe strazi si mai ales sa am o cina la Vietnam House. Cina clasica cu springrolls vegetale si supa de noodles cu carne de vita. Aerul este mai placut decat in Hanoi, iar oamenii mult mai deschisi si sensibil mai buni vorbitori de limba engleza. In cele trei seri petrecute aici am batut orasul pe jos. De fapt zona downtown, zona in care se intampla toate lucrurile. Este un partulater mai mult sau mai putin egal al carui centru este cladirea operei. Prin fata operei trece strada Dong Khoi care poate fi luata ca reper.
Patrulaterul este inchis cum stai cu fata la cladirea Operei: in sus de strada Hai Ba Trung paralela cu Dong Khoi care trece prin spatele operei. In dreapa este inchis de Raul Saigon, in stanga de Nguyen Thi Minh Khai (punct de reper Palatul Reunificarii). Daca treci de el, e semn ca ai iesit din zona. In jos este inchis de strada Nguyen Thai Hoc. Pe strada asta se afla ca punct de reper New World Hotel.
In downtown sunt cele mau multe hoteluri sau cel putin cele care conteaza. Tot aici se afla baruri, cluburi, restaurant, oportunitati nesfarsite de shopping, de la suvenirurile frumos colorate la magazine de lux, spa-uri, mall-uri si tot ce iti trece prin cap. Totul se poate face pe jos, eu personal nu am luat deloc taxi, dar daca te simti obosit te costa intre 2 si 4 USD. Oferta de suveniruri este si cea mai ieftina, si cea mai spectaculoasa din cate am vazut in toate destinatiile batute in lumea asta. Cine are pasiunea de a aduna mici lucruri de prin lume sa se pregateasca psihic ca are ce cumpara.
In ceea ce priveste atractiile turistice, cele mai importante sunt Cladirea Operei si zona ce o inconjoara, Primaria care are o arhitectura deosebita si zona in care se afla catedrala Notre Dame, o replica frumusica a celei din Paris. Mai frumos decat catedrala este insa Oficiul Postal, o alta cladire in stil colonial, frumoasa atat pe dinafara, dar mai cu seama pe dinauntru. Aici este cel mai bun loc sa cumperi vederi si carti, dar si timbre. Apropos de timbre pentru pasionati: in Vietnam este o adevarata moda vanzarea de timbre si clasoare intregi peste tot.
Dimineata am dat o scurta fuga la Tunelurile Cu Chi mai degraba din curioziatea celui care intr-o vreme era fan Chuck Norris. Tunelurile se afla in jungle, deci atentie la tantari. Intregul complex este impresionant, ideea in sine, modul in care a fost pusa in practica dar, cred eu, mai ales sacrificiul voit sau nevoit al acelor oameni care si-au petrecut si pierdut vietile acolo. M-a impresionat in special ingeniozitatea construirii capcanelor, care de care mai sangeroase si mai periculoase, si ma gandeam ca noi, oamenii, am facut o arta din uciderea si torturarea propriilor semeni. Vizita la tuneluri a fost un prilej pentru a incerca sa aflu de fapt care a fost dorinta vietnamezilor legata de acest razboi. E greu de obtinut un raspuns pentru ca in nord opinia difera fata de sud, dar cred ca pana la urma nu si-au dorit nici una, nici alta ci a fost pur si simplu vointa altora, asa cum se intampla prin alte parti. Cert e ca macar influenta americana a lasat in urma lucruri mai bune decat cea chinezo - rusa. Si macar dpdv al calitatii armelor poti face singur o comparatie in poligonul de tir de aici unde, pentru 1 USD cartusul, poti incerca atat armele americane cat si cele rusesti.
Reintors in oras, m-am oprit la Piata Ben Than, cunoscuta mai bine sub numele de Piata Centrala.
Asta dupa ce am luat pranzul cu ghidul la restaurantul PHO24 (ii spune 24 pentru ca inainte masa costa 24.000 VND, adica un dolar si un pic; acum e un pic mai scump). Specialitatea casei aici este noodles soop care poate fi cu carne de vita sau pui. Este cea mai buna din tot orasul, portia este uriasa si costa 2USD. A fost foarte buna. Un suc de mango (mango a fost laitmotivul in toata Indochina, foarte dulce si bun in perioada asta) costa 1.2 USD si o cafea 1 USD. Cafeaua vietnameza este tare si aromata. Se serveste intr-un mic filtru de tabla unde se pune cafea si apa fierbinte. Cafeaua se scurge printr-o sita in ceasca. Intotdeauna se mai aduce si o canita cu apa fierbinte pentru completare. Mie mi-a placut foarte mult, poate pentru ca era mereu proaspata. Intors in tara, insa, nu a mai avut acelasi gust, asa ca ma gandesc ca si aerul de acolo contribuia la placerea papilelor gustative.
Piata Centrala e un loc colorat gen Ollantaytambo sau Chichicastenango, cu deosebirea ca este acoperita si mult mai curata. In rest gasesti de toate atat in materie de suveniruri dar si parte locala: peste, carne, fructe etc. si cred ca este singura piata de peste din lume in care am intrat si nu am iesit imediat din cauza mirosului. Poti petrece cu usurinta cateva ore aici macar de dragul culorilor locale.
Sunt multe alte lucruri de vazut in Saigon, dar cred ca mai degraba orasul trebuie trait in ritmul lui, cu zambetul pe buze, cu aromele in nari, cu zumzetul motociclelor in urechi, cu serile pe strada sau intr-unul dintre cluburile si barurile moderne, intr-un amestec de asiatic si colonial care ii da un aer de Havana a Asiei, daca suporta alaturarea.
Ultima mea zi in Saigon am petrecut-o in Delta Mekong. Vegetatia luxurianta, multimea de barci de toate culorile, casele plutitoare, toate concura intr-un tablou greu de descris in cuvinte. Spectacolul e cu atat mai intens dimineata, cand este in plina forfota piata plutitoare, deci pentru cei ce vor acest spectacol este de recomandat sa petreaca o noapte aici.
Am avut parte de o barca privata cu servicii de nota 10. Fructe proaspete, cafea, prosoape reci de fiecare data cand debarcam, totul curat. Numele barcii, nu stiu daca are vreo relevanta dar just in case, este Mekong Queen Boat. Pe langa spectacolul naturii, am avut ocazia sa vad cateva mestesuguri locale si anume fabricarea dulciurilor din cocos si orez, fabricarea hartiei de orez si, foarte spectaculos, a popcornului de orez. Asta e de povestit pentru ca se incinge un fel de lighean mare pe foc si in el se toarna nisip. Se amesteca nisipul pana se incinge foarte tare apoi se toarna orezul si in maxim 2 minute se face popcorn. Apoi se cerne prin 2 site consecutive nisipul si raman popcornurile de orez care sunt naturale si gustoase.
Oamenii nu le pot prepara acasa pentru ca orezul se deschide la temperaturi foarte mari, temperaturi care nu se pot atinge acasa. Plimbarea prin sat dureaza circa 45 de minute si este deopotriva interesanta si relaxanta. Si nu in ultimul rand mi-a placut pranzul servit la Mr Kiet’s House, o proprietate exotica. Aici sunt si locuri de cazare, proprietate este frumoasa si curata, sunt iazuri de peste, o multime de pomi fructiferi, palmieri, superb. Iar masa in sine a fost una delicioasa. Cred ca au adus cel putin 6 feluri de mancare si voiau sa mai aduca. Cel mai interesant a fost pestele de Mekong (imi scapa numele) pe care il aduc intreg intr-o tepusa (este facut la gratar). Il pun pe masa, apoi chelnerita, folosindu-se doar de betisoare, face spring rollsuri delicioase.
Seara am incercat si o cina la bordul unui junk. Plimbarea pe raul Saigon si cina servita la bordul Indochine Junk mi-a completat experienta minunata avuta in Saigon in special, si in Vietnam in general. Am parasit aceasta tara indragostit de tot ceea ce mi-a oferit si cu dorinta de a reveni de asta data cu familia in concediu si a ma bucura in tihna de tot ce are de oferit. Sunt inca multe alte locuri frumoase pe care din lipsa de timp nu le-am atins, dar chiar si asa Vietnam a intrat in topul locurilor de pe Pamant dragi mie.
Citeste si:
Episodul 2: Cambodgia
Episodul 3: Laos
Episodul 4: Thailanda
