Desi ne-am intors din China de o luna, destinatia ramane in continuare in sufletele si mintile noastre drept unica si exceptionala. Recomandam celorlalti pasionati de calatorii sa nu se lase influentati de faptul ca este o destinatie indepartata sau poate chiar “ciudata” in unele opinii. Ne-am dorit-o atat de mult si am savurat-o pe masura, incat China trebuie mai degraba privita drept genul de experienta unica in viata, un "must-do" pentru suflet si minte.
Atunci cand prietenii ne roaga sa le povestim despre aceasta experienta, ni se spune mereu ca avem un zambet care ne lumineaza chipurile. Asta doar fiindca avem atatea patanii de impartasit, toate amuzante (sau in esenta carora am incercat noi sa privim mereu partea pozitiva, acele trasaturi care ne diferentiaza si totusi ne apropie, care fac lumea asta sa fie atat de frumoasa).
De inceput doar cu viza pentru Qatar, care a fost o aventura in sine si care, in final, mi-a fost refuzata mie si acordata doar lui Alin. Am pus acest refuz pe temeiuri culturale si am incercat sa nu punem la suflet. Zgarie-norii lor tot am reusit sa-i vedem, din avion, la aterizarea pe aeroport, sub un apus de soare rosiatic, asa cum ii sta bine unei capitale in desert. Pe timpul escalei de 9 ore, ne-am tinut companie unul altuia, ne-am dat cu trenuletul care leaga cele doua terminale, insa in final, nu mai aveau ei net in aeroport cat puteam duce noi de plictiseala.
China este o tara imensa, insa nesperat de frumoasa. Beijingul ne-a lasat cu sentimente contradictorii. Blocurile lor seamana izbitor de mult cu cele de la noi, incat atunci cand le vedeam, aveam nu de putine ori acel sentiment de "acasa". Ghidul ne consilia legat de cum sa recunoastem cladirile pentru locuit si cele administrative : cele de locuit au cate o unitate de aer conditionat sub un geam din fiecare locuinta, in timp ce claririle administrative au totul centralizat. Traficul impresioneaza, incat prin contrast, Bucurestiul pare cuminte. Distantele se masoara in minute si ore, iar sanatatea oamenilor in calitatea aerului - astfel ca guvernul a sistat achizitiile de autoturisme ; daca doresti sa poti avea masina in Beijing, trebuie sa participi la o loterie pentru a castiga o placuta de inmatriculare. Sistem asemanator celui din Singapore, care se lasa cu liste de asteptare lungi de pana la cativa ani uneori.
Prima cina in Beijing – Rata Peking – a avut un gust de mai vrem. A fost interesant sa aflam ca traditia prepararii ratei difera de la o regiune la alta, dar si ca este o traditie atat de inradacinata in cultura lor, incat este o parte centrala, o delicatesa, in sarbatorirea zilelor de nastere.
Cel mai emotionant moment al acestei calatorii a fost, pentru noi, vizita la Marele Zid Chinezesc. Mao Zedong avea o vorba : "Nu esti erou adevarat pana cand nu ai urcat pe Marele Zid Chinezesc". Desi aveam doua optiuni – hiking pe panta muntelui timp de 40-45 minute si telegondola – am trisat folosind-o pe cea din urma. Cred ca in topul eroilor suntem undeva la “semi-eroi”, probabil. Am urcat partea cunoscuta localnicilor, Mutianyu si am apreciat aceasta intentie a ghidului, fiindca experienta a fost mai aproape de autentic si nici nu a fost prea aglomerat. Ca dovada ca lumea asta este prea mica, ne-am intalnit pe zid cu niste romani care locuiesc intr-un orasel la 30 de minute de al nostru si care atarnasera pe zid steagul romanesc. Inca o data, steagul apropie sufletele.
Xian, a doua oprire din itinerariu, pare un oras mai nou, mai prietenos si mai organizat, un fel de Cluj al Romaniei. Desi termometrele aratau chiar si 14-15 grade, era rece totusi. Armata de teracota a fost al doilea moment culminant al calatoriei, insa mai putin impresionant, poate si din cauza aglomeratiei. Daca doriti sa va lasati pacaliti de povestea conform careia s-ar putea sa dati peste unul dintre fermierii care a descoperit soldatii si ca puteti sa va fotografiati alaturi de el si chiar sa obtineti un autograf, este bine sa stiti ca aceasta pacaleala va poate costa aproximativ 150 de yuani. Ce ne-a placut cel mai mult in acest oras au fost cetatea si cartierul musulman. Aici am vazut cele mai bizare preparate culinare, dar si cea mai frumoasa moschee, o adevarata bijuterie in inima Xianului.
Shanghai, Parisul Orientului, epateaza si impresioneaza cu al sau The Bund, parada unei colectii high-end de zgarie-nori. Atractia principala a fost panorama oferita, la ceas de seara, de Shanghai Tower. Detine mai multe superlative : cea mai inalta cladire din lume cu etaje locuibile, la ai sai 632 de metri dar si cel mai rapid lift, cu 20 m/s. Al doilea moment mult asteptat a fost Oriental Pearl Tower cu a sa platforma de sticla, pe care am reusit sa pasesc doar cu ochii inchisi si cu picioarele moi ; acel moment in care iti dai seama ca viteazul din propria imaginatie devine un fel de Scooby-Doo.
Tot aici, am experimentat calatoria cu Maglevul – o distanta de 30 de km parcursa in 7 minute si 20 de secunde, la 400-418 km/h. Daca si noi am avea un neastamparat ca acesta pe diverse rute, viata ar deveni brusc mai frumoasa in tara noastra.
Despre toate cele de mai sus citisem pe internet si in carti si stiam la ce sa ne asteptam. Socul cultural a intervenit mai degraba la nivel uman. Mai calatorisem prin Asia si stiam ca oamenii pot fi umili, deschisi si primitori, chiar si atunci cand nu vorbesc engleza de exemplu. Era mereu ceva in atitudinea lor care le conferea frumusete. Chinezii, in schimb, par sa fie la polul opus. Nu am crezut-o pe Stefania, consutantul nostru din partea Eturia, care ne sfatuia prieteneste despre cum sa nu punem la suflet felul lor de a fi. Pana cand am ajuns sa ne confruntam cu persoane care lucreaza in ospitalitate si care nu vorbesc deloc engleza, insa nici nu au o atitudine moderata fata de celalalt ; care iti intorc spatele in refuzul de a te ajuta in rezolvarea problemei. Mi-am luat genti in cap in magazine, fara urma de scuze sau macar o atitudine care sa aduca a parere de rau ; am fost imbulziti in metrou si pe strada, iar intreg conceptul de a sta la coada si de a astepta sa-ti vina randul nu prea exista. Ajunsi inapoi in tara, pe Otopeni, ni se parea ciudat sa nu fim impinsi si dati la o parte de alte persoane ; ni se parea ciudat ca ai nostri pot fi atat de calmi si de linistiti si chiar am avut, la un moment dat, porniri in a fi precum chinezii. Ne intrase in comportament si atitudine, dupa doar 10 zile, ca pentru a supravietui in societatea lor, trebuie sa fii ca ei. Acum ni se par amuzante toate aceste amintiri, fiindca in atat de putin timp petrecut printre ei, am ajuns sa-i intelegem atat de bine. Am ajuns sa intelegem ca, dat fiind numarul lor (1.3 mld), cu bun-simt si rabdare ajungi la coada propriei societati. Ritmul lor este mult prea alert pentru a fi catusi de putin ca noi, europenii ; turistii lor sunt tot de-ai lor, de unde lipsa de nevoie in a invata alte limbi straine. Insa, dincolo de toate aceste "minusuri", este un adevarat deliciu sa-i observi in fiecare dimineata practicand taichi in parcuri ; cum fiecare parc abunda de muzica de dans seara de seara, iar in cele patru colturi, cupluri danseaza in aer liber, sub privirile trecatorilor ; cum, pe marginea parcurilor sau pietelor, cei in etate se aduna pentru a se intrece in campionate de mahjong, in ciuda temperaturilor scazute si, cum alti cativa, ii surprind in contururi de creion in superbe caricaturi. Batranetea arata si suna frumos la ei si parca ai zice ca au gasit secretul tineretii fara batranete si al vietii lungi. O anume spiritualitate planeaza pretutindeni, in preajma lor.
Pentru prima oara in calatoriile noastre, oricat de impresionati am fost de frumusetea Chinei, ne-a lipsit Romania si Europa, tanjeam dupa acel sentiment de "acasa", de "printre ai nostri". Fara indoiala, avem inca foarte multe de invatat de la chinezi, insa China este pentru minte si suflet, iar aceasta aventura ne-a determinat sa ne apreciem mai mult tara si sa ne dam seama ca, 7000 de km mai in vest, romanii nostri sunt chiar oameni faini.
Cu mult drag,
Carmen si Alin
